lumea asta este o lume trista.
aceasta lume nu cauta dragostea. se hraneste din iluzii, nu din vise. e o putreziciune bolnava suflata cu aur. sub acea foita de aur se afla doar muceai si viermi. te uiti spre stele si crezi ca le semeni. stii oare ca doar cei ce privesc pamantul se aseamana stelelor? stii oare ca doar cei ce plang pot cuprinde intr-o lacrima un curcubeu?
lumea nu a fost niciodata mai gri in ochii mei. niciodata n-am mai vazut-o atat de starpita si urata. asa de batrana si putreda.
[miri, merci ca imi mai citesti blogu. cred ca esti singura :)] - n-are legatura cu today's topic
e greu sa explici cum unele lucruri pot fi in acelasi timp lipsite de valoare dar si nepretuite. cum salvarea unor animale poate fi telul cuiva in viata in timp ce altul se uita la tv si se intreaba de ce se osteneste celalalt sa salveze pelicanii cu coada roz si creasta cu picatele. mai sunt destui pelicani.
ce inseamna sa fii nobil? ma refer sufleteste. iti foloseste la ceva?
dar de fapt, totul trebuie sa iti foloseasca?
stejarul, cand a fost smuls de vant s-a prabusit si a zdrobit firul de iarba (sau ce planta o fi fost) care s-a lasat indoit.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
trestia era cea care se indoia in fata vantului cand stejarul a fost doborat.
RăspundețiȘtergerela naiba... ce sunt iluziile daca nu sunt vise? nebunesti, izvorate din dorinte si nu doar din imaginatie, dar sunt vise.
"ai sentimente nobile, dar timpul nobililor a trecut. asta nu inseamna ca au murit cu totii. depinde de noi daca mai vrem sa-i tinem in viata". cred ca era ceva de genul. nu stiu daca iti mai aminesti mesajul ala, dar eu nu l-am uitat prea curand. tre sa-l caut pe telu' vechi.
nu-l voi uita prea curand*
RăspundețiȘtergereDoar cei ce privesc pamantul se aseamana stelelor. nu-mi vine sa cred ca nu mi-a aufgefallen mai devreme...